Față în față cu cel care a abuzat-o, Ashwak Haji Hamid a vrut să obțină răspunsuri la întrebările care au măcinat-o în tot acest timp. „De ce mi-ai făcut așa ceva?” Bărbatul a evitat să-și privească victima în ochi de-a lungul întregii confruntări filmate de Iraqi TV.
Reproșurile fetei sunt cutremurătoare: „Mi-ai distrus viața. Mi-ai luat tot ce aveam. Tot ce visam.”
مشهد يهز المشاعر .. الايزيدية أشواق Øجي تواجه مغتصبها الداعشي بعد خمس سنوات، وهو عراقي الجنسية، الذي استعبدها Ù„Ùترة طويلة وتعرضت على يده لأبشع أنواع الانتهاكات الجسدية والنÙسية Øينما كانت بعمر 14 سنة.
#الابادة_الايزيدية pic.twitter.com/YRCznNtZKX
— Yazidi الايزيدية (@Ezidi2) November 30, 2019
Înainte, Hamid a povestit despre experiențele dramatice prin care a trecut, la fel ca cele 300-400 de fete și femei vândute ca sclave după ce mii de bărbați au fost uciși de teroriștii Statului Islamic (fostul ISIS) în 2014. Interviul a fost difuzat de canalul de televiziune Al-Iraqiya la finalul lunii noiembrie.
Hamid nu îl va putea uita niciodată pe Abu Hamam, cel care a cumpărat-o de la piața de sclavi din Mosul, Irak, locul în care a fost adusă fata din Siria. Acesta ar fi bătut-o și violat-o de mai multe ori pe zi.
„Acum știi ce înseamnă tortura și cum e să fii torturat. Acum știi ce înseamnă singurătatea. Dacă ai fi avut măcar un strop de rațiune ori sentiment, n-ai fi putut să mă violezi când aveam 14 ani”. Hamid a adăugat: „Aveam vârsta fiului tău, vârsta fiicei tale”, înainte să se prăbușească pe podea în fața atacatorului, copleșită de durere.
Tânăra a încercat să înceapă o nouă viață în Germania, dar trauma a urmărit-o până acolo, unde l-a zărit pe Hamam pe o stradă din Stuttgart. Acesta ar fi amenințat-o, spunându-i că știe unde locuiește. Poliția germană nu a putut să îl aresteze pe militantul ISIS pentru că acesta, la fel ca Hamid, era înregistrat ca refugiat. Teama pentru propria viață a determinat-o pe fată să se întoarcă în Irak, unde a stat alături de tatăl ei într-o tabără de refugiați. Frica de a-l întâlni din nou pe violator a bântuit-o însă în fiecare clipă.
Între timp, Hamam a fost arestat de autoritățile irakiene, desi este încă neclar cum s-a întors acesta în țară.